el trecea arar prin mine
doar cât să nu uit că este
îmi umplea cu maci grădina
și-mi scria cîte-o poveste
din nisipul lui albastru
îmi lăsa o-nchipuire
cât să îmi răsară-n suflet
o neliniște subțire
pașii lui umblau prin mine
ca prin iad și ca prin rai
și-mi lăsa spre dimineață
ierburi adormite-n cai
el venea cu ploaia-n palme
cu păcatul ei fierbinte
născocea lumini și umbre
prin hățișul de cuvinte
doar prin mine-avea culoare
doar prin el mai respiram
și-ncepea cu noi o lume
el era și eu eram...
el trecea la ceas de toamna
RăspundețiȘtergereprin livada aramie,
cand natura ta indeamna
sa ii scrii si sa iti scrie
doar pe frunzele uscate
mai lasa o amintire:
buburuze agatate
de un fir de vis, subtire
tu il asteptai pe cale
cand luceafarul tresare
sub albastrul tamplei tale
sau in stinse felinare
el nu mai venea, pesemne
nori de plumb i-au fost povara,
n-au fost fluturi sa-l indemne,
a murit prea iute vara
dar din lumi indepartate
ce se tanguie mereu
vine dor de libertate…
poate-i el, poate sunt eu…