nu-mi rupe rădăcinile din cer,
nu îmi nota cu patru sau cu zece
poemele prin care vreau să pier!
nu-ndepărta din mine tot ce doare,
fără durere știi că n-aș fi eu,
semn de uimire sunt și de-ntrebare,
mă tem de mine și de dumnezeu!
nu îmi schimba-n noroi orice zăpadă,
îngenuncherea mea te-ar umili,
păreri de rău în suflet or să-ți cadă
și te-aș durea și-n cea din urmă zi.
nu mă iubi mai mult decât pot duce,
povara mea-i un vis legat la ochi,
însingurarea mi-e un fel de cruce
și-mi bat în piept, azi, frunzele din plopi.
așa cum sunt eu îmi ajung doar mie,
nu am semnat vreun act de vindecare
și nu îmi mai vorbi de veșnicie,
nu mă salva, vreau dreptul la uitare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu