și ți-am mângâiat pe gură
urma rugului de-atunci,
când te învățam să plângi
între dragoste și ură.
și ți-am răsărit sub gene
curcubeul unei ploi,
nerostirile din noi,
să nu ai de ce te teme.
și ți-am desenat în palmă
un sărut otrăvitor,
vinovat de-atâta dor
și de-o depărtare calmă.
și am pus lumină-n tine,
să te doară mai puțin
așteptarea ca un chin
și absența ta din mine.
și ți-am scris cuvinte-amare
și pe dumnezeu din cer
l-am rugat să fie el
paznic întristării tale.
și ți-am descântat de toate,
lumii-ntregi te-am dăruit-
rană-ntoarsă în cuțit,
viața mea și-aproape moarte!