tu n-ai să știi de clipa de cerneală
când ochii mei în vers îngenuncheau
așa cum n-ai să știi câtă risipă
de frunze face toamna pe un geam
aproape-mi ești dar nimeni nu te știe
doar mâna iernii te visează blând
un dor nebun mă mistuie și-mi pune
flori de zăpadă-n umărul meu stâng
și voi rămâne numai o culoare
pe care ai s-o vezi întâmplător
cum se prelinge uneori în frunze
iar alteori în zborul de cocori
și-ai să mă uiți și-ai să mă pierzi din gânduri
în locul meu vor crește flori și frunze
de-atâta dor am să mă fac lumină
să te ating din când în când pe buze
am sa te uit, mi-e iarna prea aproape
RăspundețiȘtergereun ger sinistru cade intre noi
astept ca iar ninsoarea sa ma-ngroape
sa uit ca poate am visat in doi
ti-eram aproape intr-o alta era
sau poate intr-un spatiu relativ,
acum iubirea noastra efemera
s-a spulberat in zari, definitiv
si nu astept o alta alinare
sub frunze ce in toamna ne mai mor,
in viata mea e-o singura culoare
si huma imi e unicul decor
n-am sa te-astept, dar daca vreodata
vei trece iar prin lumea mea de dor
cu mana ta ca bolta instelata
atinge-ma o clipa doar, usor…