Mi-ai șters, senin, cuvintele din minte
(ce scriu de-acum sunt numai necuvinte)
cândva aveam atâta întregire
că orice pas prin timp era iubire.

M-ai rupt din mine, nu știu unde sunt,
aud doar stelele încet căzând,
cândva lumina avea gust de iarbă,
știu, ți-am mai spus, pe-atunci eram întreagă.

M-ai risipit sau doar m-ai întregit?
prin mine timpul curge înflorit,
lumina crește-acum din palma ta...
ce timp e-acum, e azi sau e cândva? 

Ce-i scris aici, știi bine, n-am scris eu
ci, doar c-un fel de suflet, Dumnezeu!