Ar mai putea să treacă,-ar mai putea,
prin cerul tău prea gol zăpada mea
timidă, tremurândă, -nspăimântată,
așa precum trecea și altădată,
când albul ne-nceput isca lumină
și ne-aprindea tristețile la cină,
când ochii mari de dor și de mirare
din orice fulg de nea făceau o floare?
Ar mai putea ninsoarea mea s-aducă
iubirii tale candela de rugă,
ca printr-o simplă, nouă întâmplare,
să umple cerul stelele de mare?
Din lumea mea încremenită-n frig
cu care mângâiere să te-ating
să reînceapă lumea cu noi doi,
norocul cu trifoiu-n patru foi ?
Zăpada mea zadarnic dă ocol
cerului tău străin și mult prea gol!
Ar mai putea sa treaca, insa, vezi
RăspundețiȘtergerelivezile de-acum nu mai sunt verzi
si ploua iarasi peste iarna mea,
tu ce mai faci, mai crezi in steaua ta ?
Din albul meu, atat cat mi-a ramas
ti-as face tie loc pentru popas
sa nu te prinda iarna iar pe drum
si focul sa nu-ti fie numai scrum.
Ninsoarea ta de mi-ai lasa-o-n dar
as impleti-o-n turturi de clestar
sa-ti fie peste vremuri amintire
din timpul cand erai numai iubire.
Dar astazi chiar de-ai incerca sa vii
pe drumul plin de amintiri sa stii
ca nu vei mai gasi ce ai lasat
caisii-n floare, macu-mbujorat,
ci intristat prea mult in locul lor
voi fi doar eu, cernand ninsori de dor…