Fără final

Azi, gândul meu se-nchide peste tine
și te-nvelește-n taina lui amară,
flămând să te mai țină înc-o vară.
Ca-ntr-un prăpăd eu te zidesc în mine!

Tu îmi ești rană  fără vindecare
și depărtarea este în zadar,
tristețea trage între noi hotar
și ne arată calea spre uitare.

A fost frumos, a fost dumnezeire
ne-a luminat tăcerea din cuvinte,
cer și  pământ știau să ne alinte
și pentr-o clipă ne-am numit ,,iubire,,!

De-ai să te pierzi în întâmplări mărunte
și raiul tău va-ncepe să te doară,
în gândul meu, senin ca-ntâia oară,
vei fi, dând viață paginilor ude!